ATUNCI ȘI ACUM | Monica Roșu a refăcut pentru ProSport, la 12 ani distanță de JO de la Atena, momentul în care a avut toată lumea gimnasticii la picioare FOTO EXCLUSIV

Redactor:
Andru Nenciu
ATUNCI ȘI ACUM | Monica Roșu a refăcut pentru ProSport, la 12 ani distanță de JO de la Atena, momentul în care a avut toată lumea gimnasticii la picioare FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dragostea pentru gimnastică s-a eternizat, iar momentele dragi din carieră și le ține aproape de suflet. Vântul vieții a purtat-o peste tot în lume, iar de câțiva ani s-a stabilit în București. Luptă pentru binele sportului care i-a adus consacrarea pe plan mondial, caută talente peste tot în țară și își dă și ultima picătură de energie pentru a-i învăța pe cei mici o bucățică din experiența ei. Monica Roșu (29 de ani) e o tipă săritoare. Și așa pare că va rămâne mereu.

Tipă bogată în savoare comică, dubla campioană olimpică de la Atena deține capacitatea de a transmite energie pozitivă. Pare că e într-o fugă continuă și se oprește doar când ajunge, pentru câteva zile, acasă în Bacău. Și, de fiecare dată, trece la același ritual. „Cum ajung rar pe acasă, obișnuiesc să mă mai uit la ele câte 10 minute și să le țin în palmă. Peste coroniță se vede că au trecut anii, dar parcă s-ar rupe ceva din minte să știu că n-o mai am”, spune pentru ProSport fosta specialistă de la sărituri.

Monica Roșu a atins cele mai întalte vârfuri ale performanței și fericirii în urmă cu 12 ani, la Jocurile Olimpice de la Atena. A făcut parte din echipa României care și-a apărat titlul la un punct distanță față de următoarea clasată și a luat caimacul la sărituri. A luat aurul la o diferență de două zecimi față de ocupanta locului secund. A fost un moment care a rescris istoria gimnasticii românești, o ediție în care prietena și colega ei, Cătălina Ponor, a devenit triplă campioană olimpică. „N-aș da acele momente, cele două medalii și coronița pentru nicio comoară din lume. Mă încarc pozitiv de fiecare dată când îmi fuge mintea la Atena și mama are mare grijă, acasă, aici în Bacău, de averea mea de suflet din Grecia”, continuă Monica.

Se spune că unele gimnaste au un zâmbet ce poate lumina o întreagă sală. Și se mai spune că unele gimnaste, prin grație și ținută, dețin puterea pentru a seduce întreaga masă de arbitraj. Se mai spune și că gimnastele, din două mișcări și câteva bătăi de inimă, pot recrea oricând o scenă din carieră. Monica Roșu întrunește toate aceste trăsături. Iar poza refăcută pentru ProSport transmite entuziasmul copilului care și-a menținut pentru sport până spre 30 de ani, sinceritate, noblețe și multe alte pasiuni sufletești.

MONICA, LA 17 ANI

MONICA, LA 29 DE ANI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…