Per Johansson pleacă de la CSM București! Campioana României este nevoită să caute o altă soluție pentru sezonul următor

Redactor:
Marius Hutu
Per Johansson pleacă de la CSM București! Campioana României este nevoită să caute o altă soluție pentru sezonul următor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Per Johansson se va despărți de CSM București la sfârșitul acestui sezon. Campioana României i-a făcut o propunere de prelungire a contractului, dar antrenorul a anunțat clubul că nu poate rămâne, principalul motiv fiind familia. „Nu pot fi plecat de acasă pe întreaga durată a sezonului”, a motivat Per Johansson.

„Am discutat azi cu oficialii clubului și i-am informat că mi-ar fi plăcut să continui aici, dar aveam dinainte o înțelegere cu Muntenegru și vreau să dau acolo sută la sută. De asemenea, familia mea nu poate veni aici în viitorul sezon, copilul meu este încă la școală și sincer nu vreau să trăim separați. A sta aici 10 luni pe an în acest moment, este imposibil pentru mine. Așadar, motivul principal al deciziei mele ține în primul rând de familie, dar și de faptul că respect foarte mult contractul cu Muntenegru. Am semnat o înțelegere cu ei, prin care m-am obligat să lucrez cel puțin 115 zile cu ei / an și mi-ar fi fost foarte greu să mă țin de contract, dacă aș fi antrenat CSM București. Intențiile mele au fost de a antrena o echipă de club la un asemenea nivel, dar de această dată nu este posibil”, și-a motivat Per Johansson decizia, într-o discuție cu ProSport.

CSM București i-a oferit lui Per Johansson o prelungire a contractului pentru următorii 2 ani, însă antrenorul nu a putut să o accepte în acest moment, după cum, de altfel, a și declarat.

Per Johansson a fost adus la CSM București la sfârșitul lunii martie, având ca principal obiectiv turneul Final Four de la Budapesta. Tehnicianul a condus echipa pentru al doilea an la rând pe locul 3 în Europa, după ce a învins Buducnost în 2017 și Rostov în 2018, în meciurile disputate în finala mică.

A fost o mare provocare pentru mine să vin la CSM București. Medalia de bronz obținută la final probabil că reflectă întreg sezonul. Echipa a avut meciuri foarte bune cu fostul antrenor (n.r. cu Helle Thomsen), a avut meciuri bune și cu mine, dar și multe jocuri mai slabe, cu fostul antrenor, dar și cu mine. Cred că medalia de broz ar trebui în final să ne mulțumească. Sigur, toată lumea și-a dorit să câștigăm trofeul Ligii Campionilor, dar din punctul meu de vedere sezonul a fost salvat și cu acest loc 3 la Final Four, după victoria cu Rostov Don”, ne-a declarat Per Johansson.

Antrenorul suedez este dublu campion în România, dar și dublu câștigător al Cupei României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen