Liga Națională de Handbal Feminin s-ar putea juca cu 15 echipe la start în sezonul următor!

Redactor:
Marius Hutu
Liga Națională de Handbal Feminin s-ar putea juca cu 15 echipe la start în sezonul următor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională feminină de tineret (U19) ar putea evolua în sezonul 2019-2020 în Liga Națională! Aceasta este măsura pe care o pregătește Federația Română de Handbal, pentru a a avea o selecționată cât mai bine antrenată în vederea participării la Mondialul sub 20 de ani de anul viitor. Turneul final va fi găzduit chiar de țara noastră.

Președintele Alexandru Dedu a obținut acordul membrilor Consiliului de Administrație în acest sens, astfel că subiectul va fi discutat în perioada următoare în Comisia Tehnică și ulterior cu președinții de cluburi. Astfel, sunt șanse ca viitorul sezon al Ligii Naționale feminine să se desfășoare cu 15 echipe la start.

În momentul în care România a obținut dreptul de organizare al Campionatului Mondial U20, Federația a susținut că obiectivul generației 2000-2001 va fi câștigarea titlului mondial. Lotul a fost încredințat de curând antrenorului Dragoș Dobrescu, iar federația studiază posibilitatea ca activitatea selecționatei să se desfășoare într-un sistem centralizat, pe parcursul unui sezon întreg, la Izvorani.

Deocamdată, lotul de tineret, dar și cel de junioare (U17) pot fi urmărite de azi și până duminică în cadrul Trofeului Carpați de la Rm. Vâlcea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup