Misterul unei neprezentări. „S-au cazat, au luat pachete de la hotel și nu au mai venit la meci”. Rămâne Divizia A1 cu numai nouă echipe?

Redactor:
Marius Hutu
Misterul unei neprezentări.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul sezon al voleiului feminin românesc ar fi trebuit să debuteze vineri, odată cu meciul dintre CSU Belor Galați și Penicilina Iași, contând pentru faza I a Cupei României. Partida nu a mai avut însă loc din cauza unui forfait care a surprins întreaga lume a voleiului.

Penicilina Iași a venit la Galați cu o zi înainte de meci, s-a cazat la hotel, iar a doua zi a dispărut din oraș, fără explicații, nu înainte de a solicita hrană rece pentru drum. 

„Așa ceva n-am mai pățit în toată cariera mea! Nu ne-a anunțat nimeni că Penicilina Iași nu se va prezenta la meci. Am încercat noi să contactăm responsabilii echipei, dar toți aveau telefoanele închise!”, a declarat Elena Berdilă, antrenoarea echipei CSU Belor Galați, conform ziarulevenimentul.ro.

Arbitrii prezenți la meci au constatat neprezentarea, iar acum mingea se află în curtea FR de Volei. Potrivit unui document oficial al federației, care stabilește condițiile de participare în campionatele naționale ediția 2018-2019 (buletinul informativ nr. 44/2018), Penicilina Iași ar trebui exclusă din campionat, iar Divizia A1 să se desfășoare cu numai nouă echipe.

Articolul 15 litera a stabilește următoarele: echipele, indiferent de categorie, care înregistrează o neprezentare în campionat sau în Cupa României, vor fi excluse din campionat. Această excludere atrage după sine ridicarea dreptului de a mai participa în competițiile organizate de F.R.V. pe timp de 2 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…