VIDEO | Unul mai frumos ca altul! Stanciu, goluri superbe în ultimul meci al Spartei Praga

Redactor:
Dan Mirea
VIDEO | Unul mai frumos ca altul! Stanciu, goluri superbe în ultimul meci al Spartei Praga
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Sparta Praga a învins cu 4-1, pe teren propriu, Liberec, într-un meci în care Niță, Chipciu și Stanciu au fost titulari, iar ultimul a înscris de două ori. 

După ce a deschis scorul în prima repriză, fostul fotbalist de la FC Vaslui și FCSB a marcat superb în minutul 90. Mijlocașul a reluat din prima balonul, din marginea careului, direct lângă bară. Astfel, românul a ajuns la trei goluri marcate în acest sezon, iar Sparta Praga a ajuns pe primul loc în campionatul din Cehia. 

VIDEO aici cu cele două reușite ale lui Stanciu. 


Nicolae Stanciu a marcat al doilea gol al sezonului, la Sparta Praga, în partida din campionat cu Slovan Liberec. Românul a deschis scorul în minutul 17, după ce a drublat doi adversari în marginea terenului.

Sparta Praga începuse etapa cu numărul nouă, din campionatul ceh, în spatele liderului Slavia Praga și Viktoria Plzen, ambele cu 21 de puncte, în timp ce echipa românilor Stanciu, Niță, Chipciu și Vătăjelu avea doar 20 de puncte.

Primul care a ieșit la rampă, în partida dintre Sparta Praga și Slovan Liberec, a fost Nicolae Stanciu, care a marcat din nou frumos. Gazdele au executat scurt un corner până la Stanciu, care a driblat doi adversari în bandă, și-a deschis unghiul și l-a învins pe Hladky cu un șut la firul ierbii.

Primul gol al partidei cu Liberec a însemnat și al doilea gol înscris de Stanciu în acest sezon, în 10 meciuri. De asemenea, Stanciu are patru pase decisive pentru echipa din Praga.

Echipele de start:

Sparta Praga: Niță – Chipciu, Radakovic, Kaya, Costa – Stanciu, Kanga, Frydek, Plavsic – Sural, Tetteh

Liberec: Hladky – Vuklisevic, Kerbr, Kacharaba – Mikula, Breite, Sevcik, Hybs – Aarons, Orusla, Potocny

VIDEO aici cu golul lui Stanciu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen