EXCLUSIV | Soarta lui Florin Gardoș a fost decisă! Unde va evolua fundașul central în sezonul viitor

Redactor:
Cosmin Staicu
EXCLUSIV | Soarta lui Florin Gardoș a fost decisă! Unde va evolua fundașul central în sezonul viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pus pe lista de transferuri în vara aceasta de Universitatea Craiova, Florin Gardoș (30 de ani) va fi reprimit în lot de Cornel Papură.

Echipa din Bănie nu a reușit să aducă stoperul pe care l-a căutat asiduu în această pauză competițională, dar fără izbândă, și nici Florin Gardoș nu și-a găsit echipă la care să evolueze în următorul sezon. Împrumutat la Poli Iași în a doua parte a stagiunii trecute, fundașul de 30 de ani nu a dat semne că s-ar apropia de forma care l-a consacrat, așa încât oltenii au vrut să renunțe la el. După căutări disperate, dar ineficiente, conducătorii din Bănie s-au văzut nevoiți să apeleze din nou la Gardoș, în condițiile în care au mai pus pe liber alți doi fundași centrali, Donkor și Răzvan Popa. Ghanezul nu și-a găsit încă echipă, în timp ce Popa a fost cedat la Gaz Metan Mediaș. Gardoș mai are încă un an de contract cu Universitatea Craiova.

În stagiul din Austria, Cornel Papură s-a bazat pe patru stoperi: Kelic, Acka, Hreniuc și Tiago Ferreira. Raul Hreniuc (21 de ani) nu constituie încă o soluție pentru un loc de titular, în timp ce Tiago Ferreira va fi suspendat în primele trei etape ale campionatului, după ce a fost eliminat în meciul cu Viitorul, din ultima etapă a stagiunii trecute.

Ceilalți jucători la care Craiova vrea să renunțe, dar nu și-au găsit încă echipe sunt Dimitrov, Cristea, Donkor, Meza Colli și Nuno Rocha.

1 gol a marcat Florin Gardoș pentru Universitatea Craiova, în meciul de Cupă cu Sportul Snagov

4 meciuri la U Craiova și 14 jocuri și un gol la Poli Iași sunt cifrele lui Florin Gardoș în sezonul recent încheiat al Ligii 1

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…